Tenismenul Victor Hănescu, locul 54 ATP, l-a învins, vineri, în sferturile de finală ale turneului de la Gstaad, cu scorul de 6-3, 6-4, pe germanul Daniel Brands, locul 55 ATP, care în manșa anterioară îl eliminase pe principalul favorit al competiției, elvețianul Roger Federer, locul 5 ATP.
Românul a avut nevoie de 70 de minute pentru a trece de Brands, care îl învinsese pe Federer cu același scor, 6-3, 6-4.
În semifinale, Hănescu îl va avea ca adversar pe rusul Mihail Iujnîi, locul 33 ATP și cap de serie numărul 6. Victor Hănescu și Mihail Iujnîi s-au întâlnit de opt ori în circuitul ATP, fiecare câștigând câte patru meciuri. Ultima lor partidă a fost adjudecată de tenismenul român, cu scorul 6-4, 6-3, în luna aprilie, în optimile de finală ale turneului de la București.
Aceasta este a doua semifinală pentru Hănescu în acest an, după ce el a atins aceeași fază a competiției de la Stuttgart.
Calificarea în penultimul act al turneului de la Gstaad este recompensată cu 21.130 de dolari și 90 de puncte ATP.
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER